Tuesday, February 14, 2017

BROASCA ŢESTOASĂ DIN VÂRFUL STÂLPULUI povestire cu tâlc

  Un domn mai în etate îi spune unui tânăr:
- Eu îi compar pe majoritatea parlamentarilor şi pe alţii ce sunt asemenea lor cu o broască ţestoasă ce stă pe vârful unui stâlp.
Intrigat, tânărul îi răspunde:
- Nu înţeleg această analogie... Ce vreţi să spuneţi, domnule?
Domnul explică în continuare, netulburat:
- Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând în echilibru pe vârful unui stâlp, ce poţi atunci să te întrebi?
Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, domnul continuă cu explicaţia:
- În primul rând, nu înţelegi cum de a ajuns acolo. În al doilea rând, nu-ţi vine să crezi că stă acolo. În al treilea rând, ştii sigur că nu ar fi putut să ajungă acolo singură. În al patrulea rând, e clar că n-are ce căuta acolo. Şi, în fine, în al cincilea rând, eşti convins de faptul că aceasta nu va face nimic folositor cât timp stă acolo.

Friday, February 3, 2017

TEROAREA ROŞIE

  Mă uitam în ochii lui şi-i vedeam lipsa oricărui simţământ, lipsa oricărei înţelegeri faţă de cei prezenţi în mulţime. Aveam convingerea că aşteaptă doar un mic ordin să se dezlănţuie asupra valului de protestatari. Şi în acel moment am simţit la fel ca Arhimede când rostea "Evrika", în faţa revelaţiei celebrei sale descoperiri. Căci este ironia sorţii ca pe banii tăi de contribuabil să-l vezi pe cel din faţa ta plătit mai mult decât regeşte (deoarece orice angajat în uniformă din România are remuneraţia cu mult peste medie) cum se pune scut pentru cel ce sfidează şi privind în istorie, readuce din tenebre celebra teroare iacobină din perioada Revoluţiei Franceze. Evident a fost un exerciţiu de ficţiune cele spuse mai sus, însă nu înlătură dramul de adevăr căci cum altfel am putea interpreta ca  deja OUG odată puse în aplicaţie, omul de bun simţ din popor să se vadă pus în situaţia de a încerca un caz similar cu Polonia de exemplu sau dacă vreţi mulţumirile iliesciene adresate minerilor când mărşăluiau prin holurile Parlamentului, aşadar să treacă la a intra peste cei care guvernează în detrimentul obştii ... iar atunci cel plătit regeşte din proprii tăi bani să te stopeze chiar prin forţă, apărându-l pe cel care schimonoseşte idea de democraţie şi stat de drept, încercând tot felul de tertipuri şi machiavelisme pentru a-şi salva pielea îmbibată de mirosul putred al fărădelegii.
  Probabil că nu este decât mâna Providenţei ca exact cu 100 de ani în urmă, în alt context cu alţi actori şi alte situaţii,  un popor la fel de năpăstuit şi la fel de multe nemulţumiri sociale îl aduceau la mijloc de toamna lui 1917 pe tovarăsul Lenin la conducere. Evident, cum susţineam era alt context, altele datele problemei ... însă acel popor rus s-a simţit tot mai încorsetat de către conservatoarea şi retrograda dinastie. Reiterez din nou, situaţia de acolo a fost într-o cu totul altă cheie, dar rămâne aspectul că o guvernare, evident aleasă liber şi democratic (pe 11 decembrie trecut) ... ca de altfel şi NSDAP-ul lui Hitler pe 30 ianuarie 1933 merge pe o alee greşită contrastând total cu valorile şi principiile Uniunii Europene. Cred că nu mai trebuieşte amintit că noi am cerut aderarea la această Uniune, noi, chiar prin guvernarea Năstase am negociat toate capitolele de a respecta acele principii iar azi stupoare ... exact urmaşul pe linie directă de partid sfidează ceea ce strămosul său promitea să aplice prin lege, adicătelea Tratatele Uniunii. Mai sunt unii pe acolo prin acest partid iacobin ce vin să suţină că aşa recomandă icsulescu de prin Italia, ori nuş ce voce avizată ... păi atunci cum rămâne cu reacţiile ambasadorilor din cadrul aceleiaşi Uniuni ori cu cavalcada din presa internaţională? Oare toţi sunt manipulaţi de Soros şi Iohannis? Hai să fim serioşi ... toată lumea vede că "ceva e putred în Danemarca" vorba lui Shakespeare.
  Cerbicia manifestată de către liderii la vârf ai acestui partid, denotă disperarea, iar încercarea de a se autovalida invocănd maniera democratică prin care au preluat puterea, îi pune alături de partidul nazist a lui Adolf care la fel de democratic, după ce au ajuns la putere au dus mapamondul la un pas de focul Apocalipsei. Cu certitudine aceşti kmeri roşii nu au nici forţa nici intenţia celor mai sus pomeniţi dar sfidarea a sutelor de mii de manifestanţi de pe absolut întreg teritoriul românesc ne aduc aminte de vorbele lui Abraham Lincoln : "Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul."

Thursday, January 26, 2017

EVENIMENTE, EVENIMENTE...

  Spunea la un moment dat filosoful Jose Ortega y Gaset că "a fi de stânga sau de dreapta înseamnă să alegi una dintre nenumăratele modalităţi care i se oferă fiinţei umane de a fi şi de a rămâne imbecilă..."
  Deci... să o luăm cu ţărisoara noastră. Evenimetele ce au culminat cu ieşirea norodului din marile cetăţui ale neamului pe uliţe, reprezintă alături de participarea lui vodă, semnalul de alarmă că cei care au câştigat parlamentarele vor să ducă ţara spre una bananieră. Mai deunăzi, având contacte cu cetăţeni de peste ocean, le spuneam că locuiesc în Barbaristan, exprimare deloc măgulitoare la adresa a ceea ce se întâmplă printre Carpaţi, unde partidele ce au obţinut majoritatea încearcă cu tot dinadinsul să certifice acest nume. Cunosc personal un caz în care o persoană angajată în mediul privat, plătitor de taxe, chiar stă la propriu în frig deoarece nu are suficient venit, iar Pol Pot ( Dragnea) cu şleahta plâng de mila puşcăriaşilor. Asta e faţeta actuală a Barbaristanului, unde am ajuns să ne pese mai mult de cei care au comis-o, decât de cei corecţi, oneşti şi cinstiţi. Privind în perspectivă, undeva în secolul XXIII, sunt convins că în istoria României acelor timpuri, perioada actuală începută sub tov. Iliescu şi în derulare azi, va fi privită mult, mult mai întunecată decât epoca fanariotă. Nu au dus la Bosfor nici pe sfert cât duc azi în paradisuri fiscale cei care chipurile ne reprezintă şi culmea... democratic. Râsu-plânsu evident. Am convingerea că în decurs de maxim un an vom vedea cetăţeni români ce vor ajunge să ceară azil politic în Rusia ori China!
  Trecând peste ocean, domnul Trump a început în forţă să aplice ceea ce propusese... dar rămân memorabile cuvintele din speech-ul inaugural când arăta cu degetul către clasa politică din Washington (acel establishment-stabiliment am zice noi pe acilea) care s-a căpătuit iar poporul a stagnat... economic, fireşte. Câtă similitudine până la urmă cu societate românească! Cu toate acestea, America rămâne de departe cea mai măreaţă democraţie! Probabil că veţi ridica sprânceana, dar, în cuvintele următoare argumentez toată retorica. Deci... cum putem explica fenomenala răsturnare de situaţie în care ai intrat într-o competiţie internă, în cadrul aceluiaşi partid, alături de alţi 16 contracandidaţi fie senatori, guvernatori etc având sprijinul făţiş al altor senatori etc din partid şi rând pe rând în ciuda sondajelor şi a unei prese total defavorabile să îi învingi detaşat chiar surclasând ratingurile tv din precedentele preliminarii doar prin simpla-ţi prezenţă??? Privind în alte direcţii, preponderent Europa, cât de fad şi insipid este procesul electoral în care fiecare partid vine şi îţi expune propriul candidat, fie că îl agreezi fie că nu, fiind pus deci în faţa faptului împlinit. Privind înapoi peste ocean, tocmai datorită acestui fapt America rămâne America lăsând cu mult în urmă orice democraţie europeană. Căci cum altminteri putem privi ca timp de mai bine de un an să străbaţi întreaga America şi cot la cot cu acei 16 contracandidaţi să lupţi şi sa convingi un electorat foarte eclectic că tu eşti alesul, nu cei ce se aflau în serviciul public de ani buni. Asta este cu siguranţă esenţa democraţiei, asta făcând din nou America excepţionalistă. Nouă, par examplle, ni l-au pus pe Victoraş pe tavă acum mai doi ani spunând nonşalant... acesta-i alesul, de parcă însuşi Dumnezeu l-ar fi girat. Mai mult, în ciuda manifestărilor "sufragetelor" care s-au simţit atinse în amorul propriu, unde cântăreaţa Madonna era port drapelul anti-Trump, susţinând în public că America e tiranie... păi cine eşti mătăluţă Madonna decât o curvuliţă ce te-ai ridicat în vârful piramidei industriei de divertisment schimbând aşternuturi de moguli (în anii de afirmare fireşte) iar acum o dai cu misoginismul? Nu sunt deloc misogin, însă mr. Trump are dreptate când ia în raspăr o parte a acelor madame care până au ajuns la vârf ... oare câte compromisuri au făcut? căci până la urmă e mult mai uşor să te arunci sub plapuma unui sus pus decât să-ţi rupi spatele la propriu până parvii pe scara succesului. Evident acest subiect este prea lung, controversat ducând discursul spre tautologie... dar e clar că are un sâmbure de adevăr.
  Iată deci, evenimetele care au ţinut la cald frigul polar ce a cuprins Europa! oare o fi de la Cel de Sus?

Saturday, January 7, 2017

DĂ-I BĂTAIE!

  " În fiecare dimineaţă, în Africa se trezeşte o gazelă. Ea ştie că trebuie să alerge mai repede decât cel mai rapid leu, altfel va muri.
    În fiecare dimineaţă, în Africa se trezeşte un leu. El ştie că trebuie să alerge mai repede decât cea mai înceată gazelă, altfel va muri de foame.
   Nu contează dacă eşti leu sau gazelă - când răsare soarele, ai face bine să începi să alergi."

                                                                                       Sir Roger Bannister, primul atlet care a alergat o milă (1600 m) sub 4 minute.


 "Când alergi pe pământ şi împreună cu pământul poţi alerga la nesfârşit".

                                                                                       proverb tarahumara, trib amerindian de alergători.

"Nu te opreşti din alergat pentru că îmbătrâneşti ... îmbătrâneşti pentru că te opreşti din alergat".

                                                                                      Caballo Blanco - un desperado al anduranţei.

Wednesday, January 4, 2017

MOMENTE INEDITE ALE PREZIDENŢIALELOR AMERICANE

  Deoarece se apropie cu paşi repezi numirea noului locatar la Casa Albă, am dori să publicăm câteva aspecte inedite ce au punctat de-a lungul istoriei alegerile din Statele Unite.
- Cel mai neinspirat slogan de campanie din istorie i-a aparţinut lui Al Smith, care se opunea Prohibiţiei. Pentru a-şi arăta susţinerea pentru vânzarea de alcool, el le-a promis alegătorilor: "Votaţi pentru Al Smith şi el vă va face visurile umede să devină realitate".
- Singurele alegeri "curate" din istoria alegerilor SUA au fost, probabil, cele din 1789, când George Washington nu a avut contracandidat. Partidele politice nu fuseseră create încă în SUA. El a câştigat 100% din voturi. George Washington şi-a cheltuit la un moment dat tot bugetul de campanie, 160 de galeoni, pentru a servi potenţialii alegători cu băutură.
- John Adams s-a plâns la un moment dat că singurul motiv pentru care G. Washington a fost "ales pentru ceva", inclusiv în conducerea ţării, "a fost pentru că era mai înalt decât oricine altcineva din cameră".
- G. Washington a rostit cel mai scurt discurs de investire. A avut 135 de cuvinte. William Henry Harrison a avut cel mai lung discurs-8 445 de cuvinte. El a vorbit timp de peste două ore, într-o furtună de zăpadă. Potrivit medicilor din perioada respectivă, Harrison a răcit atunci. Starea i s-a agravat, iar o lună mai târziu a murit.
- Alegerile din 1800 au fost atât de "înverşunate", încât vicepreşedintele Aaron Burr a sfârşit prin a-l ucide pe rivalul său politic, fostul secretar al Trezoreriei, Alexander Hamilton, într-un duel.
- Până în 1804, candidatul la preşedinte care obţinea al doilea cel mai mare număr de voturi devenea vicepreşedinte.
- Până în 1856, numai persoanele care deţineau locuinţe sau terenuri aveau dreptul să voteze în alegeri.
- În 1870, Congresul a adoptat al 15-lea Amendament, care le oferea dreptul la vot afro-americanilor. însă autorităţile din Sud şi din unele zone din Nord le-au refuzat acest drept vreme de încă un secol.
- În alegerile din 1872, candidatul Ulysses S. Grant a candidat împotriva unui cadavru. Rivalul său, Horace Greeley, a murit înainte ca procesul electoral să fie finalizat. Votul popular se încheiase, dar Colegiul Electoral nu votase încă.
- Când democratul Stephen A. Douglas l-a numit pe Abraham Lincoln "cu două feţe" în timpul campaniei electorale, Lincoln i-a răspuns: "Crezi că dacă aş mai avea o faţă, aş purta-o pe aceasta?"
- Democraţii au ca mascotă un măgar, datorită lui Andrew Jackson. Când criticii lui i-au spus "măgar" pentru propunerile sale populiste, el a decis să folosească această imagine în campanie, alături de sloganul "Lăsaţi oamenii să conducă!"
- Cea mai "nebună" petrecere de inaugurare a avut loc pe 4 martie 1829, când a depus jurământul Andrew Jackson. Încercând să scape de invitaţii beţi, Jackson a fugit din Casa Albă pe geam sau pe o uşă laterală şi şi-a petrecut noaptea la hotel. În cele din urmă, servitorii au scos căzi pe peluză şi le-a umplut cu punci, pentru a scoate oamenii din Casa Albă.
- Prima femeie care a candidat la preşedinţia Statelor Unite a fost Victoria Woodhull, în 1872, cu aproape 50 de ani înainte ca femeile să aibă drept de vot. Candidatul său la vicepreşedenţie, Frederick Douglass, a fost primul afro-american nominalizat pentru o funcţie în stat. Ei au fost desemnaţi candidaţi de Partidul pentru Drepturi Egale.
- În 1920, un candidat al unui partid mic, Eugene V. Debs, şi-a organizat campania electorală din închisoare. El fusese închis pentru că s-a opus Primului Război Mondial. În cele din urmă a câştigat 3% din votul popular.
- Până în 1937, preşedinţii erau investiţi pe 4 martie, pentru că atât de mult dura numărul voturilor. Datorită noilor tehnologii folosite, data investirii a fost mutată pentru 20 ianuarie.
- Prima maşină de vot a fost folosită în 1892.
- Norman Thomas, din Partidul Socialist, a candidat de cele mai multe ori la preşedinţia Satelor Unite-de şase ori. Nu a câştigat niciodată.
- Cel mai tânăr preşedinte a fost J.F. Kennedy, care avea 43 de ani când a fost ales. Cel mai bătrân candidat la preşedenţie a fost R. Reagan şi noul, D. Trump care au ajuns la 69 de ani în oficiul suprem.
- Grover Cleveland este singurul candidat care a obţinut un mandat, a pierdut votul pentru un al doilea, după care a fost ales din nou patru ani mai târziu. De aceea, el este considerat al 22-lea şi al 24-lea preşedinte al SUA.
- Franklin D. Roosevelt a câştigat patru mandate la preşedinţie, înainte de adaptarea celui de al 22-lea Amendament, care fixa limita la două mandate.
- Membrii sectei religioase Martorii lui Iehova nu au avut voie să voteze în alegerile prezidenţiale până în 1999.
- Preşedinţii americani aleg pe ce Biblie sau pe ce altă carte vor să depună jurământul în ziua inaugurării. Preşedintele B. Obama a ales două Biblii: cea a lui Lincoln şi cea a lui Martin Luther King jr.
- Astronauţii americani de pe Staţia Spaţială Internaţională pot vota la alegeri, prin e-mail securizat.
- În Kentucky şi Carolina de Sud este ilegal să bei alcool în ziua alegerilor.

  preluare din revista History.
 

Wednesday, December 28, 2016

ESTE AMERICA O COLONIE ISRAELIANĂ? SAU E PE CALE SĂ DEVINĂ?

  Sunt ani buni dacă nu decenii în care de la oameni de rând până la somităţi gen Noam Chomsky, culmea ... şi evreu (ca etnie) şi american (ca cetăţenie), susţin care mai voalat, care mai ferm nimic altceva decât că, Statele Unite nu sunt altceva decât colonia Israelului. Nu am folosit ghilimelele de rigoare pentru a întări sensul propriu pe care numiţii îl atribuie Americii.
  Făcând un salt în istorie, este bine ştiut că de obicei o mare putere, fie militară, teritorială sau ambele coroborate reuşea să se facă prin varii mijloace posesoarea unui sau unor teritorii ce ulterior ajungeau în postura ingrată de colonie. Aşa a fost şi cazul Indiei, o ţară imensă cu populaţie imensă şi culmea... minuscula Britanie cu doar o mână de oamenii (aproximativ 10 000) a ţinut-o sub jugul colonial sute de ani storcând-o fără milă, iar repercursiunile negative le va mai percepe multe decenii de acum înainte, întreaga societate indiană.
  Există voci care aduc în "instanţă" probatoriu prin care situaţia Statelor Unite de azi nu este foarte departe de cea a Indiei de odinioară!!! Evident că mulţi ar ridica sprânceana, deoarece America ultimului secol aproximativ, a fost privită ca noul imperiu par execellence, întradevăr unul de tip nou cu o altă abordare şi alt gen de persuasivitate. Însă, se pare că s-au ori ne-au înşelat. Printr-o analiză şi scoaterea în faţă a unor exemple de către anumiţi observatori mai atenţi ai Americii contemporane, mai ales din interiorul ei, putem conchide de neconceputul, adicătelea nici mai mult nici mai puţin, America în postura de colonie. 
  AIPAC sau The American Israel Public Affairs Committee, unul dintre cele mai influente şi puternice din cele aproximativ 5000!!! de lobby-uri pro-Israel ce funcţionează în America, este arhicunoscut ca potenţă în interiorul societăţii americane. Câteva exemple sunt definitorii, cum ar fi controlul asupra Congresului de către Israel, chestiune ce este în dezbatere în interiorul societăţii americane ori recentele susţineri de către miliardari evrei atât a candidatului republican cât şi democrat (Saban şi Adelson) sau faptul că o treime din membrii Curţii Supreme va fi evreiască iar judecătorii au legături familiale cu membrii ai comunităţii evreieşti. Un bun exemplu îl reprezintă intimidarea reuşită a Israelului asupra magistratului Goldstone. Se spune şi se pare că e şi dovedit că cei care critică lobby-ul israelian sunt marginalizaţi cu toate mijloacele posibile ajungând să fie catalogaţi ca antisemiţi. Un bun exemplu îl reprezintă şi colosalele sume de ajutor financiar pe care Washingtonul le oferă anual Israelului în ciuda faptului că PIB-ul său per capita depăşeşte multe state din UE. 
   Un paralelism între colonialismul britanic şi ce vedem azi în America, este reprezentat de aspectul că în India colonială nici un englez nu critica ţara mamă, chit că Britannia era întoarsă pe dos adeseori din punct de vedere politic, iar în insule presa pur şi simplu desfinţa constant diversele politici ale Londrei. Azi, în Israel presa liberă îl compară adesea pe premierul în exerciţiu Netanyahu cu Hitler, ori spune că statul evreu este rasist şi duce politici de apartheid etc,etc. Trecând peste ocean niciun ziar nu vorbeşte despre asemenea lucruri, deoarece se găsesc diverse motivaţii, iar cei care trec linia devin automat antisemiţi fie evrei ori ba. Ori, în timpul dezbaterii în Congres a acordului cu Iranul negociat de actuala administraţie, senatorul Chuck Schumer a spus că el ar da vot de blam nu dintr-o analiză independentă ci pentru că asta doreşte Netanyahu!!! Deci un senator al Statelor Unite spune făţiş că ar face politica altei ţări dar nimeni nu a spus ceva de o eventuală demisie!!! Sau momentul în care acelaşi Netanyahu vorbea în plenul Congresului american făcând lobby pe faţă contra acordului iranian!!! trecând peste preşedinte care a luat poziţie ca în faţa unor nori pe cer. 
  În această scurtă analiză nu sunt luate în considerare aspectele dacă politica anti-arabă în general ori contra Iranului dusă de către statul Israel în turbulentul Orient Mijlociu este pozitivă ori negativă, ci obedienţa şi slăbiciunea Americii în faţa Israelului ca aceea a unei cvasi-colonii.

Tuesday, December 20, 2016

"PREŞEDINŢII MORŢI"

  Americani vorbesc despre bancnotele lor că ar fi "preşedinţi morţi" însă nu toate personalităţile de pe bancnote au fost preşedinţi. Benjamin Franklin care îşi are efigia pe cea mai cunoscută bancnotă din istoria lumii, cea de 100 dolari, nu a fost preşedinte, însă era cel mai vârstnic şi mai respectat politician dintre Părinţii Fondatori. Surpriza vine de la bancnota de 10 dolari unde figurează Alexander Hamilton care nici el nu a fost preşedinte şi spre deosebire de Franklin nu era o personalitate marcantă, el a fost doar, şef al Trezoreriei... dar se pare că a contat suficient de mult pentru a-şi primi "nemurirea". În 1789, la doar 33 de ani fiind numit şef peste finanţa americană, a prezentat în Congres Raportul asupra problemei manufacturilor, unde trasa liniile directoare ale politicii economice americane, linie cu accente puternice de protecţionism, iar în cazul că în contemporaneitate un ministru de Finanţe al unei ţări în curs de dezvoltare ar prezenta un asemenea program, Departamentul Trezoreriei americane l-ar critica aspru iar FMI şi Banca Mondială l-ar trata ca pe un fundamentalist al finanţei. O altă particularitate o reprezintă aspectul că nu doar Hamilton gândea aşa ci şi ceilalţi companioni de pe numitele bancnote. G. Washington, preşedintele ce apare pe bancnota de un dolar, la ceremonia sa de investire a apărut în haine ţesute în America special pentru eveniment, gest ce azi ar fi taxat de către Organizaţia Mondială a Comerţului (unde şi SUA sunt parte) ca o violare a regulilor OMC de transparenţă a achiziţiilor guvernamentale. Washington printre altele, e cel ce îl numise pe Hamilton, aşadar idei comune, dincolo de aspectul că fusese ordonanţa lui în Războiul de Independenţă. La bancnota de 5 dolari îl avem pe A. Lincoln, un protecţionist celebru care în Războiul Civil a crescut tarifele pe produse externe la cele mai înalte cote. Pe bancnota de 50 de dolari, eroul Razboiului Civil generalul Ulysses Grant, ce ulterior accede la funcţia supremă, sfidând presiunile britanice de adoptare a comerţului liber în America, spunea fără nicio reţinere că "peste 200 de ani, când America va obţine din protecţionism tot ceea ce va putea obţine, va adopta şi ea comerţul liber". Aparent, preşedintele de pe bancnota de 20 de dolari T. Jefferson părea adeptul capitalismului pieţei libere, dar idea sa că brevetele sunt "asemenea aerului" adică libere, contravin importanţei acordate azi de către corifeii pieţei libere care cer o protecţie maximă a brevetelor, patentelor, invenţii etc. Deci un alt perdant în sistemul economic promovat azi de către Statele Unite. "Jefferson" este greu de găsit, deoarece bancnota de 2 dolari este foarte rară. Andrew Jackson, "preşedintele" bancnotei de 20 de dolari, cel care se proclama protectorul "omului obişnuit" a fost un conservator fiscal exacerbat iar în timpul mandatului său media tarifelor pe produsele de import era în jur de 35-40% reprezentând cifre enorme. El era cunoscut şi ca fiind împotriva străinilor, iar în 1836 a anulat licenţa pentru cea de a doua Bancă a Americii, una din justificări fiind că o proporţie prea mare era în mâna unor investitori străini (preponderent britanici)., aproximativ 30%. Dacă în zilele noastre preşedintele unei ţări în curs de dezvoltare ar închide o bancă susţinând că ar fi deţinută în proporţie de 30% de către americani, ar provoca o criză în Trezoreria americană.
  Aşadar zi de zi, milioane de americani plătesc un Cadillac ori un Coca-Cola cu un Franklin sau un Grant primind rest în Washington, neştiind că aceşti oameni politici au fost nişte protecţionişti, protecţionişti pe care grosul presei americane fie liberală ori conservatoare îi desfinţează permanent şi oriunde ar fi pe mapamond. Bancheri din New-York ori profesori universitari din Chicago scriau articole dispreţuitoare unde puneau la index glumele xenofobe ale lui Hugo Chavez, ex-preşedintele Venezuelei, în prestigioase ziare cum ar fi The Wall Street Journal, pe care le cumpără la colţul străzii cu Jackson, neştiind că acesta era mult mai xenofob ca şi Chavez. 
  Preşedinţii morţi nu mai vorbesc, dar dacă ar face-o, le-ar spune compatrioţilor şi altora că politicile promovate de către urmaşii lor sunt opusul a ceea ce au făcut ei pentru a transforma o economie agrară de mâna a doua, dependentă de munca sclavilor, în cea mai mare putere indusrială a lumii.














 








Tuesday, December 13, 2016

  Ayn Rand spunea în 1950 următoarele: " Când vei constata că, în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la cei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulţime de oameni se îmbogăţesc prin luare de mită şi influenţa lor e mai eficace decât munca lor, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupţia, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fără teama de a greşi că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată."

Ayn Rand, filosof şi scriitoare americancă cu numele real Zinovievna Alisa Rosenbaum.

oare asta ne aşteaptă după elecţiunea de duminică?

Wednesday, December 7, 2016

TRĂDAREA CREŞTINĂTĂŢII

  Discursul politic la ordinea de zi în Europa, preponderent, îl reprezintă pericolul islamizării. Larga deschidere manifestată de către cancelarul german pentru oropsiţii sau mai puţin oropsiţi ai sorţii din spaţiul levantin, de parcă cineva şi-a pus problema vreodată pentru sutele de ani de islamizare forţată prin ienicizarea a milioane de creştini din Balcani de către odiosul fost imperiu otoman, este un fel de politică a asumării vinei provocării celor două Războaie Mondiale. Bun, însă asta nu poate constitui o solidarizare cu asumarea vinei, deoarece nu noi trebuie să plătim pentru votul liber ales al poporului german pentru Adolf. Căci să nu aibe cineva impresia că madam Merkel este un înger pământean, nu, ea pur şi simplu marşează pe asumarea vinei şi a plăţii compensatorii. Dar atunci, altele au fost victimele iar azi alţii sunt beneficiarii. Curat, murdar...
  Este arhicunoscut triumful hoardelor mongoloide turce la 1453, conduse de către Mehmet prin care răsturnau ultima redută a romanităţii, fie ea cu specific răsăritean, ultima redută a unui echilibru deja precar în turbulentul Orient ce va fi identic până în contemporaneitatea noastră, unde un mare sprijin l-au dat şi succesivele aşa zis cruciade,care printre altele devastau creştinul Imperiu Bizantin (halal spirit creştinesc !!!) aşadar un triumf al islamului în plinătatea creştinătăţii.. atenţie de rit ortodox.
 Se pare că aceasta este una din cauzele, înclin să cred majore, ale stării de fapt actuale în care Europa răsuflă tot mai greu sub presiunea acestei invazii fanatizante a religionarilor musulmani. Probabil că în ziua în care Mehmet transforma Sfânta Întelepciune (Agia Sofia) din Constantinopol în moschee, toţi capii laici şi clerici ai catolicismului fremătau de veselie. Trec dincolo de probabil şi susţin că de fapt chiar jubilau. Asta a fost istoria, care actualmente, însă şi fapte istorice ulterioare, o demonstrează. O particularitate ce s-a constatat recurent în lungul ev mediu, l-a reprezentat aspectul că statele balcanice printre care şi Moldova istorică ori Valahia au preferat constant să fie tributare turcului în faţa oricărei obedienţe catolice. Asta spune multe despre catolicism cu extensia sa ulterioară protestantismul.
 La momentul în care Rusia începea să ridice capul în sistemul geopolitic european, unde czarul era vechiul cezar roman, unde Moscova era a treia Romă, cine credeţi că o şicana cel mai mult? Să nu uite Franţa actuală (Charlie Hebdo, Bataclan etc), că se alia nefiresc cu musulmanul contra habsburgilor... asta aşa ca o paranteză la ciocnirea civilizaţiilor prognozată de către protestantul american Huntington, care plasa estul european în lumea asiatico-islamică... că alături de perfidul Albion protestant a dus un război contra creştinei Rusii cu scopul de-a dreptul halucinat în perversitatea lui, ca nu cumva vechiul Byzantion grecesc (Istanbulul) să încapă pe mâna celei de-a treia Rome. Ăsta a fost războiul Crimeei din 1853-1856, când un czar rus vorbea de "bolnavul Europei", adicătelea despre otomanii musulmani care printre altele de sute de ani surghiuneau inclusiv Grecia, leagănul civilizaţiei europene şi restul popoarelor creştine din Balcani. Iar acum stupoare vine M. Le Pen cu discursul antiimigaţie şi islamofob, ori Farage cu şleahta peste canal cu acelaşi pericol... însă el pradă politicii corecte pune esticii europeni în locul deja numeroasei prezenţe musulmane din Britannia, inclusiv noul primar londonez. Să avem pardon, însă tot acest discurs fals, plin de contradicţii în care fiecare fost imperiu încearcă să-şi dreagă un trecut funest totul pe spatele estului european, preponderent ortodox. Căci până la urmă ăsta e adevărul, pornind de la abandonarea suratei ortodoxe din Bizanţ (1453), trecând prin dubletul anglo-francez de a stopa preluarea Constantinopolului de către ortodoxa Rusie, cruciadele ce au jefuit atât Constantinopolul cât şi ce mai rămăsese din imperiu, acceptarea suzeranităţii musulmane în detrimentul celei catolice de către medievalii Balcanilor şi culminând cu acceptarea tacită a Vaticanului a barbariei naziste de anihilare a unui întreg popor, cel rus ortodox. Nu fac apologia ritului ortodox, deoarece înclinaţiile mele pe teme de religie sunt ferm înrădăcinate în budism şi daoism, dar nu pot să mă prefac că nu văd printre meandrele istoriei trădarea creştinătăţii vestice catolico-reformate faţă de cea ortodoxă. Mai mult, percepţia mea este că de fapt o ură nestrămutată traversează aceste epocii, iar azi în ciuda discursului laic al politicii fie realiste ori idealiste condusă de bastionul vestic, rezumativ, în spatele discursului de filosofie politică, problema este tot de ordin religios. Mă întreb dacă atentatorii arabi de la 11 septembrie 2001 erau eminamente sârbi, ruşi sau ce vreţi care era reacţia Americii? să nu uităm că Serbia a suferit numeroase bombardamente, fără să fi ameninţat nici măcar în gând America, nu prin 2000 şi ceva de victime ale unor arabi musulmani fundamentalişti, ba mai mult era bombardată pentru a proteja o minoritate musulmană turbulentă din Europa. Deci, unde e solidaritatea creştină în faţa pericolului musulman? Spunea noul preşedinte ales american, că doreşte înregistrarea tuturor musulmanilor din America. Culmea e că grosul ţărilor ortodoxe, inclusiv atenienii Eladei au nevoie de vize şi trec prin numeroase şicane doar pentru a vizita America, iar compatrioţii celor care au ucis câteva mii de civili americani călătoresc în continuare fără acest sistem odios de separare a individului pe criterii mai mult decât arbitrare. 
  Şi atunci ce tot vorbim de pericolul musulman, coane Trump sau aceste vânzătoare de minciuni Le Pen, Merkel etc ori falşi moralişti ca Farage şi Boris Johnson?

Tuesday, November 29, 2016

AMERICA SOCIALISTĂ, MITURILE PIEŢEI LIBERE ŞI ALTELE...

  Iată câteva subiecte reunite sub acelaşi titlu ce ne vor dezvălui minciuna numită capitalism, lor alăturându-li-se aspecte hilare vizând noul şi inventica.
  Deci în iulie 2008, când America cea măreaţă şi capitalistă se apropia de colaps târând şi mapamondul în celebra criză, guvernul Statelor Unite a băgat 200 de miliarde de dolari în băncile ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac, ulterior naţionalizându-le. Constatând acest aspect, senatorul republican de Kentucky, Jim Bunning a spus negru pe alb că acest tip de acţiune nu s-ar putea petrece decât într-o ţară socialistă cum ar fi Franţa. Însă preşedintele de atunci, Bush jr. a dat o explicaţie mirobolantă, hazlie de-a dreptul, spunând că departe de a fi socialist, planul său era o continuare a sistemului american de liberă iniţiativă care " se sprijină pe convingerea că guvernul federal trebuie să intervină în mersul pieţei doar atunci când e necesar." Curat murdar, vorba lui Caragiale dar spunem noi... când alte guverne intervin, de ce vine Banca Mondială, Fondul Mondial (instrumente americane până la urmă) şi spun că sunt contrar pieţei etc, bla-bla? coane Bush...
  Cât despre piaţa aşa zis liberă cum o proclama A.Smith, părintele celebrei sintagme a "mâinii invizibile" autoreglatoare a pieţei, în arhicunoscuta sa spusă enunţa că " nu pe bunăvoinţa măcelarului, a brutarului sau a berarului ne bazăm noi ca să ne obţinem masa de seară, ci pe grija acestora pentru propriile interese" aşadar interesul egoist creează piata, utilitatea şi prosperitatea ei, fiind oarbă, neavând nevoie de intervenţia guvernului. Se pare că Bush&co au lipsit de la acea lecţie. Mai mult, tot pentru a demitiza, iată ce spunea un manager japonez de la Kobe Steel într-o conferinţă organizată de Banca Mondială, unde corifeii numitei bănci încercau să minimalizeze intervenţionismul, spunând că miracolul asiatic nu se datorase intervenţiei guvernelor, eventual doar în subsidiar, ci poate chiar dăunase:" îmi pare rău să spun asta, dar dumneavoastră, economiştii, nu înţelegeţi cum merg lucrurile în lumea reală. Eu am un doctorat în metalurgie şi lucrez la Kobe Steel de aproape 30 de ani, deci ştiu câte ceve despre siderurgie. Dar compania mea este acum atât de mare şi complexă, încât nici măcar eu nu înţeleg mai mult de jumătate din ce se petrece acolo. Cât despre ceilalţi manageri - specializaţi în contabilitate şi marketing - , ei nu înţeleg mai nimic. Cu toate acestea, consiliul nostru director aprobă de obicei majoritatea proiectelor propuse de către angajaţii noştri, deoarece credem că angajaţii urmăresc binele companiei. Dacă ne-am gândi că fiecare nu încearcă decât să-şi promoveze interesele şi i-am suspecta mereu pe angajaţi, compania n-ar mai funcţiona, pentru că ne-am petrece timpul analizând propuneri pe care nu le înţelegem. Pur şi simplu nu poţi conduce o mare organizaţie birocratică, fie aceasta Kobe Steel sau un guvern, dacă presupui că fiecare nu se gândeşte decât la el". Deci monsieur Smith, cum stă treaba? dacă ne auziţi de acolo de prin ceruri...
  Iată şi câteva subiecte hilare ce au circulat de-a lungul vremii prin minţile unora:
- " Telefonul prezintă prea multe neajunsuri pentru a fi luat în serios ca mijloc de comunicaţie. Aparatul nu are nicio valoare pentru noi." Western Union, document intern, 1876.
- "Maşinării mai grele decât aerul care să zboare, aşa ceva este imposibil". Lord Kelvin, preşedinte al Royal Society, 1895.
- "Orice se putea inventa a fost deja inventat ". Charles H. Duell, membru al US Office of Patents, 1899.
- "Cine naiba îşi doreşte să audă actorii vorbind?" Harry M. Warner, Warner Brothers 1927.
- "Cred că există o piaţă mondială pentru, să zicem, cinci computere". Thomas Watson, preşedinte IBM, 1943.
Distractiv, nu?