Friday, July 21, 2017

Ha ha ha!

  Tu în ce crezi?

  După ce mor, George Bush, Barack Obama şi Donald Trump se prezintă la un interviu cu Dumnezeu pentru ocuparea unui post. Dumnezeu îl întreabă pe Bush:
- Tu în ce crezi?
- Cred într-o economie liberă, o Americă puternică, o naţiune americană unită şi aşa mai departe...
Dumnezeu este impresionat de răspunsul lui Bush şi îi spune:
- Bravo, vino şi aşază-te pe scaunul din dreapta mea!
Dumnezeu se adresează lui Obama şi-l întreabă:
- Tu în ce crezi? Obama răspunde:
- Cred în democraţie, în ajutorarea celor săraci, în pacea mondială şi aşa mai departe...
Dumnezeu este realmente impresionat de răspunsul lui Obama şi îi spune:
- Bravo, vino şi aşază-te pe scaunul din stânga mea!
În sfârşit, Dumnezeu îl întreabă şi pe Trump:
- Tu în ce crezi? Iar Trump îi răspunde:
- Cred că stai pe scaunul meu!



Păcăleli adevărate

  În 1957, reputatul post de televiziune BBC a difuzat un reportaj detaliat despre recolta foarte bună de spaghetti din livezile de arbori de spaghetti din Elveţia. Reportajul a avut un succes uriaş, sute de telespectatori au sunat la redacţie întrebând cum ar putea obţine şi ei un arbore de spaghetti să-l planteze în curte...

 În 1976, un reputat astronom britanic a explicat la Radio BBC2 că, din cauza unei alinieri istorice între planetele Pluto, Jupiter şi Terra, gravitaţia pe pământ urmează să fie redusă în mod semnificativ. Astronomul le-a cerut ascultătorilor ca fix la 9:47 să sară ca să experimenteze imponderabilitatea la ei acasă.
 Liniile telefonice s-au umplut ulterior de ascultători care au descris convingător că au simţit reducerea gravitaţiei exact la ora precizată.

Thursday, July 13, 2017

TURMA ANIMALICĂ

  Există persoane ce au trăit mai mult, mai puţin sau chiar deloc în comunism. Ceea ce doresc să reliefez în această mică constatare îl reprezintă aspectul atât al libertăţilor prost înţelese cât şi ignoranţa, eventual manipularea venită din cine ştie ce laborator ocult de inginerie socială, ori pur şi simplu prostia umană.
  Ne aducem aminte că în cursul săptămânii trecute s-au văzut în nordul german, liderii mondiali economici ce întâmplător sau nu, par a fi şi cei politici. Ei bine, tot cu ocazia acestui eveniment am văzut şi turma. Turma acea de cum ziceam, probabil manipulaţi, eventual inadaptaţi dar mai sigur cei ce nu au cunoscut vicisitudinile de a avea un litru de ulei, un kil de zahăr, apă pe timp de vară în inima Europei ca în plină Sahară, curent întrerupt când îţi era lumea mai dragă etc,etc. Evident că pentru cei care le-au trăit, ele există vii în cotloanele memoriei. Dar, turma ... turma reunită pe străzile Hamburgului urlând contra globalizării, capitalismului etc, contra lui Putin, Erdogan ori Trump era atât de jalnică, de fără sens sau oricum, încât mi-ar fi plăcut să-i compătimesc, dar o greaţă de fapt m-a cuprins ... greaţa de uşorul vieţii lor comparându-i cu un bolivian sau togolez, burundez, ori vreun troglodit al sorţii din Bangladesh. Fireşte că nu trăim într-o lume ideală, însă regula democraţiei stipulează negru pe alb că poporul votează... iar larga popularitate a celor mai sus pomeniţi veniţi la putere prin vot reflectă adevărul crud, chit că nu îl agreăm. Revenind la democraţie, chiar şi imperialistul Churchill spunea despre ea, că este cel mai mare rău sistem politic, dacă le excludem pe celelalte. Aşadar, "stimaţi" protestatari faceţi cerere la guvernele ţărilor voastre de origine cerând să vi se restricţioneze accesul la nenumăratele utilităţi ultra accesibile şi relativ ieftine, cereţi ca luxul de a avea epăl, beamveu, mercedes, naic, un job relativ decent şi remunerat pe măsură comparând cu drama cotidiană a celor mai sus pomeniţi, mai cereţi ca: pentru ce internet, sute de posturi radio-tv, spectacole, liberă circulaţie, cumpărături de orice fel în rate, abundenţa de la alimente la orice altceva? şi să vi se rescrie cenuşiul est european de mijloc şi sfârşit de secol douăzeci că am certitudinea că v-aţi simţi ca în sânul lui Avram! Hai să o lăsăm baltă! Efectiv această turmă animalică descinsă din grotele neanderthaliene, trăieşte un huzur continuu, cu vacanţe prin Ibiza, Mexic ori Pacific ce practică sporturi ultrainaccesibile chiar şi mie, aici în estul sălbatic european şi multe, multe altele. Mi-ar lua un caiet întreg să complectez toate facilităţile de care dispun şi, reîntorcându-mă la un biet filipinez ori rwandez repet; efectiv mi-e greaţă şi silă de aceşti parveniţi sociali ai bunăstării ce sunt lătrăii de serviciu... însă, nu ştiu ai cui!?
  Cam asta este treaba cu turma, ce este păcat îl reprezintă aspectul că întradevăr nu pot să le ofer "binecuvântările" "raiului" socialist aşa cum, cel puţin l-am trăit pe acilea sub Ceauşescu. Erau persoane care dacă aveau o banală pereche de puma pele rio sau un ceas mai acătări, de fapt o copie ieftină din Hong Kong erau cunoscute pâna la o distanţă de şapte străzi. Ce să visezi la un pasat ori opel, rover etc? chestii ultrabanale pentru un vestic în toată perioada Războiului Rece, iar azi când vorbeşti gratis şi la vedere în New York ori în trei minute trimiţi şi primeşti înapoi o scrisoare la Tokio, îţi cumperi un crocodil direct de pe budă via internet plătind cu salariul ce încă nu l-ai încasat, mai mult în rate... stai şi latri că Erdogan e cum e, ori tov. Putin etc. Păi măi nemernicule, lasă turcu sau rusu să-şi bată capu, tu vezi-ţi de trebuşoarele tale ... că nu cu lachei ca tine s-a făcut Revoluţia Franceză... că tot vine mâine 14 iulie!
  Jalnic, acesta este cuvântul de rămas bun la adresa celor ce vor să schimbe istoria descinzând la locul faptei, având salariu de minim o mie şi ceva de eu, având maşină mai tânără de zece ani, haine firmate, concediu cel puţin pe la bulgăruşi... aspecte ce doar un nabab al Indiei de sud şi le permite azi!
  Sayonara tuturor neanderthalilor!

  La articolul precedent aş mai adăuga ceva. În ciuda faptului că era născut în provincia Iberia (actuala Spanie) niciun spaniol nu galopează de nebun pe mapamond spunând că descinde din măreţul Atilla... pardon Traian (aţi înţeles, nu?) dar să nu uităm că nicăieri în Europa secolului XIX nicio guvernare nu a dus o politică de asimilare forţată cum a încercat cea budapestană cu naţiunile de sub tutela austro-ungară. Oare de ce? Nu zâmbind, ci de-a dreptul râzând, cu toate că nu e nimic de râs, realizezi ridicolul unei politici duse de veacuri de către pseudo-unguri: asimilarea şi maghiarizarea cu forţa a altora din lipsa elementului autohton genetic. La fel de jalnic ca cei de pe maidanele hamburgheze!

Thursday, July 6, 2017

LOGICĂ, MATEMATICĂ ŞI PROBABIL... BUN SIMŢ

  Probabil că acest titlu poate induce în eroare, ţinând cont de tipologia articolelor ce, în genere, nu au înclinaţii spre ştiinţele exacte. Până la urmă, este doar aparenţa ce... de multe ori înşală. 
   Aşadar matematica ne spune că în Universul nostru unu plus unu întotdeauna dă rezultat doi. Eventual într-un Univers paralel probabilitatea ar fi alta! Tot aşa dacă un chinez, să-i zicem domnul Tong, s-ar duce în Africa... în Nigeria de exemplu că este cea mai populată ţară de pe Continentul Negru, şi ar susţine făţiş şi ar dori morţiş să demonstreze că el este nigerian, având ascendenţa în părinţi etnici nigerieni, bunul simţ i-ar spune că... ori a luat-o razna ori vine din acel Univers paralel. Deoarece evidenţa ar demonstra cu toate caracteristicile că el aparţine totalmente altui spaţiu etnogenetic, având în comun cu locuitorii africani doar ideea de specie, cea umană. Logic, nu? Ei bine, este la fel de evident că istoria scrisă a Europei fie de sorginte germană, franceză, italiană etc cu ascendenţa în romanitatea finală şi Evul Mediu timpuriu au adus dovezi indubitabile că poporul hun al lui Atilla venea de undeva din Asia Centrală. Aşadar logica şi bunul simţ ne spun că, în aceiaşi măsură în care domnul Tong nu are absolut nicio caracteristică rasială cu stimaţii nigerieni, este evident că nu poţi să spui despre tine că eşti urmaşul cuiva, atâta timp cât nu ai caracteristicile acelui tip de populaţie. Evident că maghiarii contemporani fac un loc de mândrie de a-şi boteza progeniturile cu numele Atilla. Nicio problemă am spune noi, dar vai! ... distanţa între un urmaş al hunului Atilla şi locuitorii panonici de azi este la fel de îndepărtată ca cea dintre numitul domn Tong şi presupusele sale rudenii. Cu aceiaşi evidenţă suntem de acord, că faptele, chiar reprobabile ale hunului Atilla le-au dat sentimentul de mândrie locuitorilor din pustă de a se boteza cu numele prădalnicului, conform aceloraşi evidente istorii scrise mai sus pomenite. Este frumos ca fiecare popor să aibe a sa epopee de unde să-şi extragă seva, dar ce facem cu asemănarea? Că în ciuda oricăror asemănări pale, evazive, în măsura în care domnul Tong nu aduce a nigerian, 99% din maghiarii de azi nu au absolut nicio trăsătură comună cu locuitorii Asiei Centrale!!! Actualmente, în era Google, suntem la un clic distanţă de a descoperi crasele deosebiri. Cel mai adesea descoperim maghiari ce se aseamănă cu slavi caucazieni ori, oricare alt popor indo-european, necum cu central-asiaticii vizibili elocvent pe Google. Aşadar unde găsim acel popor urmaş al lui Atilla ce venea călare din stepa asiatică, că evidenţele îl prezintă cu lipsa lui desăvârşită?
  Cum susţineam, fiecare popor vrea să se revendice, caută un erou ancestral cu care să se identifice - chiar în lipsa oricăror probe, ceea ce ne demonstrează realitatea cotidiană plus evidentul bun simţ ca în cazul domnului Tong ce vrea morţiş să ne demonstreze că el este nigerian - dar ce facem cu următoarea evidenţă stimaţi concetăţeni? Trufaşul Imperiu Roman a dăinuit secole la rând, având 80 de împăraţi de la Augustus până la căderea Romei, iar în perioada traiană a atins maximul de expansiune, din sudul Scoţiei până în periferiile Bagdadului. Aşadar o multitudine de ţări contemporane erau -  la vremea în care conform aceloraşi istorii scrise -  parte a Imperiului Roman, imperiu ce cucerea şi teritoriul Dacia, sub conducerea lui Traian. Întrebarea logică pe care o avem de pus, de ce din multitudinea de ţări contemporane ce făceau parte din gloriosul Imperiu, doar întruna singură numele de Traian a avut o reverberaţie istorică, mult peste veacuri, rămânând ferm înrădăcinat în conştiinţa maselor indiferent de vicisitudinile istorice, ori valuri de populaţii ce au trecut peste teritoriile lor? De ce nu avem palestinieni, libanezi, germani şi scoţieni başca italieni, francezi sau portughezi cu numele gloriosului împărat? Căci pe toţi aceştia i-a condus în timpul domniei sale! Şi atunci de ce doar în aceste spaţii intracarpatice acest nume dăinuie şi vibrează peste secole? Ce a avut atât de special doar pentru aceşti locuitori? De ce niciun italian contemporan nu-i poartă numele?.. deoarece a fost înpăratul sub a cărui domnie Imperiul şi-a atins limitele! Logica ne spune că pentru acei locuitori, el a însemnat ceva în plus. Acel plus este faptul că, exact sub conducerea sa Dacia intra în comunitatea imperială, iar acest fapt l-a făcut special în minţile şi conştiinţele acelor locuitori. Căci aşa cum un maghiar îşi dă şi viaţa să demonstreze că este un urmaş al invadatorilor lui Atilla, ce ne poate face să nu acceptăm logica acelui individ de a se bate pentru ideea lui? decât că toţi aceia ce au aderat la numele Traian aveau un motiv aparte decât alţi locuitori de sub tutela romană. Ajunşi în acest punct, evidenţele despre care vorbeam reliefează anumite aspecte. Deci toate istoriile medievale descriu sosirea hună cu Atilla lider... dar scârţâie rău de tot aspectele comune dintre ce avem azi în Panonnia şi ce element etnogenetic ducea şaua cailor huni, scârţâit ca în cazul domnului Tong cu verii nigerieni. Apoi tot aceleaşi istorii dovedesc cucerirea traiană a Daciei cu probatoriul Columnei, cu Forul lui Traian şi dacii de pe soclu etc deci logica ne spune că avem elementele. Tot logic, ne întrebăm, chiar devenind tautologici ... de ce doar aici în vechea Dacie, numele Traian este atât de comun iar peste tot, în fostele posesiuni romane de sub Traian, lipseşte cu desăvârşire?
  Ar putea constitui un mister, dar bunul simţ ne induce ideea că cineva se cramponează cu tot dinadinsul să-şi creeze un mit ancestral de unde să se revendice (însă logica deosebirilor dintre domnul Tong şi nigerienii nu ne dă pace) dar aceiaşi logică alăturată probelor istoriilor scrise ne demonstrează că România contemporană, dincolo de miile de cuvinte de origine directă latină, prin înverşunarea acelor români ce timp de două milenii au perpetuat doar în spaţiul lor, numele celui mai expansiv împărat, chiar demonstrează că sunt urmaşii lui Traian. 
     unu şi cu unu fac doi ... probabil că într-un Univers paralel vor găsi alt răspuns...

 aspectul oarecum impregnat de un anume tipar de ideologie marxistă este total neintenţionat, însă dorinţa de a fi cât mai elocvent, poate constitui propensiunea în această direcţie. mai mult, rămâne un semn de întrebare: cine sunt cei care îşi spun azi că sunt maghiari? ... deşi sunt un cosmopolit universalist, efectiv plictiseala ce mi-a născut-o nenumăratele polemici pe această temă, m-au făcut să mă gândesc la acest subiect, unde întotdeauna simţeam că este uşor de demonstrat falsitatea unora ce se zbat şi luptă pentru o idee la fel de banală ca şi lupta quijotească cu morile de vânt.

Wednesday, June 28, 2017

O ISTORIE MAI PUŢIN CUNOSCUTĂ

 Apropiindu-se cu paşi repezi ziua în care o mână de oameni bravi, dârji, cutezători, dominaţi de idealul libertăţii, proclamau cu mai bine de două secole pe 4 iulie 1776 la Philadelphia nou născuta Republică americană, ca un mic omagiu acelor oameni şi acestei măreţe republici, am să fac o mică istorioară a evenimentelor ce au schimbat totalmente întreg spectrul Lumii Vechi în secolul, ce va rămâne de tristă amintire pentru generaţiile viitoare, zbuciumatul secol XX.
  Europa în care azi coabităm reflectă desenul trasat de pe urma marasmului celor două conflagraţii, desen ce a permis finalmente ca România să fie aproximativ ceea ce constituie contururile ei de azi. Dar, toate acele evenimente ce alături de tărâmul nostru au pus într-o nouă geografie harta întregii Europe, au reprezentat însăşi ideea biblică a Armaghedonului, pentru că întreaga barbarie a războaielor trebuieşte cunoscută până la cauzele sale cele mai intime şi profunde.
  Aşadar, cu toate că preponderent suntem destul de bine puşi la punct cu acea armada plină de ticăloşie constituită din Hitler şi şleahta sa nemernică, pe care ţin să reamintesc, poporul german prin exerciţiul democratic a adus-o la frâiele puterii, Adolf a avut un antecesor la fel de pus pe incendiat Europa, diabolicul kaiser Wilhelm al II-lea. Având posibilitatea şi curiozitatea să mă documentez în profunzime despre Primul Conflict Mondial, am descoperit câteva lucrări absolut magistrale, iar cine are curiozitatea - iată câteva exemple edificatoare; M. MacMillan - Războiul care a pus capăt păcii, B. Tuchman cu două lucrări fundamentale ce lămuresc lumea de acum un secol : Trufaşa citadelă şi Tunurile din august, unde aş mai putea adăuga şi lucrarea eminentului istoric de la Harvard, N. Ferguson - Războiul lumii - toate aceste titluri făcând lumină în jurul butoiului cu pulbere care a fost prima jumătate a secolului trecut. Din toate aceste lecţii de istorie documentate cu sute de mii de pagini de arhivă (dacă nu milioane) puse în magnificele lor opere de aceşti titani, evident că cine are un dram de înţelepciune poate intui pe cine cade anatema morţii a peste o sută de milioane de oameni, cumulând vicitimele reunite ale celor două războaie. Într-o punere în scenă printr-o paralelă, Germania proaspăt proclamată imperiu la 1871, era un fel de Mike Tyson plin de sine, avid nu atât de putere cât de recunoaşterea că e cel mai tare din parcare, iar restul ţărilor europene îl priveau cam chiorâş, încercând să vadă în el doar pe Goethe, Schiller, Bethoveen, Kant, Fichte sau Wagner ... însă acesţia erau excepţia de la forma brută a unei educaţii şi rigori teutone, ceea ce numim azi  -societatea robotizată stoarsă de uman a specificului german. Să nu uităm că însuşi imnul naţional cântat din fragedă pruncie spunea făţiş fără nicio disimulare că ei sunt deasupra tuturor. Evident că suma victimelor a avut părtaşe şi naţiunile aliate, dar toate acestea doar au dansat pe trilurile marţiale ale celor dornici de luptă, ale celor care nu ştiau ce să mai facă; doar, doar o da pronia divină pentru un moment propice pentru a-i pune odată la punct... să le arătăm noi cine suntem! Titlul acestui articol vrea să evidenţieze că este mai puţin cunoscut aspectul că fermentul şi germenii au pornit, pe baza analizei lucrărilor pomenite mai sus, din hybrisul ce domina atât clasa politică cât mai ales armata germană a iuncherilor prusaci care l-au transmis emulilor lor ulteriori fie din SS, SA, SD sau Wermacht care în nicio împrejurare nu au ezitat să treacă prin foc şi sabie dovedindu-şi porecla pe care însuşi Wilhelm o atribuia lor - cea de huni, deoarece ororile incendierii deliberate a bibliotecii din Louvain ( Belgia -1914), catedralei din Reims (Franţa - 1914) monumente şi comori de carte şi incunabule ce egalau - mai ales carţile distruse pentru totdeauna, pierderea bibliotecii din Alexandria - şi totul din dorinţa de a demonstra cine suntem noi. Las deoparte victimele Holocaustului atât de bine cunoscut şi îmi întorc privirea peste ocean, deoarece cu atât mai mult meritul celor ce nu cunosc suficient de aprofundat valoarea prezenţei atât militare, cât şi politice ale măreţei Republici, deoarece dacă ea ar fi stat deoparte privind pasivă la infernul tăvălugului pogorât de hoardele barbarismului teuton, azi Europa ar fi ca acel popor dus în sclavie la Babilon şi mă cutremură întrebarea ... când am fi reuşit să scăpăm din gheara fiarei, fără aportul Americii?

HYBRIS  Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere în confruntarea cu destinul.
 HYBRIS s.n. (Lit.) Termen denumind excesul, violența, considerate în literatura greacă antică una din sursele generatoare (alături de destin) ale conflictului și prăbușirii eroului unei tragedii. [< gr. hybris].

Wednesday, June 21, 2017

VA FI IMPEACHMENT?

  În cursul acestei dimineţi un sait american exprima opinia unui congresman democrat că, în cazul activării procedurii de impeachment (acuzare, suspendare -  în română) vis-a-vis de preşedintele Trump, probabil că rigurosul vice-preşedinte Mike Pence ce automant ar prelua funcţia ar fi chiar mai dur dintr-o perspectivă a partidului de opoziţie.
  Trecând dincolo de acest aspect, interviul acordat de către Scott Horton, avocat - care printre altele la un moment dat i-a reprezentat pe foştii celebri dizidenţi politici sovietici Andrei Saharov şi Elena Bonner - specialist în Drept Internaţional, fondator al Universităţii Americane din Asia Centrală, activist pentru drepturile omului în spaţiul ex-sovietic, jurnalist de investigaţie iar mai nou lector la Facultatea de Drept a Universităţii Columbia din New-York, unui post de radio francez evidenţiază aspecte ce duc spre întrebarea din titlu. Înainte de a reliefa spusele acestui pluriactivist, mă întreb şi eu aşa privind în direcţia establishmentului american: de ce nu aţi vorbit înainte de alegeri despre aceste aspecte, distins domn? - neavând nicio intenţie de a pleda pro Trump, dar rămâne deschisă problema... de ce apar aceste dezvăluiri după eveniment?
  Iată câteva din punctele rămase în suspensie în urma dezvăluirilor făcute de către Horton. Aşadar în deceniul al nouălea din secolul trecut, DT este invitat de către INTURIST (acronimul pentru reţeaua sovietică a hotelurilor statului) pentru explorarea posibilităţii de a demara proiecte în această branşă, discuţii ce s-au purtat pe durata mai multor ani, însă fără o finalizare. Ce susţine Horton că ar fi demn de analizat, urmărind firul călătoriei lui Trump destul de lungi pe la Moscova şi fostul Leningrad, îl reprezintă aspectul că odată întors acasă începe să ia în considerare o potenţială candidatură la alegerile prezidenţiale din 1988. Îşi crează un comitet exploratoriu, se înscrie pentru preliminarii în statul New Hampshire şi plăteşte aproximativ 100 000 dolari pentru reclamă de o pagină atât în New York Times cât şi în Washington Post şi Boston Globe. Ba mai mult, se stipula conform aceluiaşi Horton că reclamele erau anti-NATO invocându-se ideea că Alianţa ar reprezenta o colosală cheltuială fără sens. Asta în timpul Războiului Rece. Horton ne trimite în aceiaşi perioadă să urmărim declaraţiile publice ale lui DT, unde atât la radio cât şi pe micul ecran, îşi promova un anume look public în care Rusia era pomenită recurent. Ne spune că îl dispreţuia pe Gorbaciov şi ale sale reforme considerând sucombarea sovietică o tragedie. Tot Horton trage un semnal de alarmă susţinând că în anul 2004 când business-ul Trump falimenta în serie, iar băncile americane refuzau noi linii de creditare către el... totuşi supravieţuieşte deoarece o sumă de aproximativ jumătate de miliard de dolari apar..."e clar că aceste proiecte au fost iniţiate şi finanţate aproape în întregime cu fonduri ruseşti şi post-sovietice" susţine Horton. Firul relatărilor duc spre Deutsche Bank şi Bank of Cyprus unde, dezvăluie Horton, în primul caz a existat o enormă expatriere de capital rusesc ce a constituit chiar o lungă investigaţie dinspre autoritatea americană şi britanică de control financiar, dar banul curgea în direcţia Trump. În cazul băncii cipriote ce era condusă într-un anume timp de către actualul ministru al comerţului, Wilbur Ross, banca mediteraneană a fost se pare cea mai importantă instituţie ce gestiona afluxul capitalului dinspre Rusia. Ba mai mult, exemplifică Horton, la momentul când Ross a preluat destinele băncii l-a adus în staful bancar pe recent destituitul şef de la Deutsche Bank. Ajungând la momentul campaniei electorale ante-Trump, Horton citează că există un anume dosar de investigaţie Steele, unde se pare că un diplomat rus de la ambasada din Washington, ce ar fi ofiţer de informaţii, Mihail Kalugin având rang oficial de secretar II în cadrul ambasadei gestiona în fapt fonduri şi transferul lor către campania de "măsuri active" sprijinindu-l pe Trump. Încheind interviul, domnul avocat susţine că inclusiv evaluările intelligence-ului american susţin că există ceva, ceva evaziv care nu reuşeşte încă să conecteze filiera rusească cu Trump.
  Dacă este adevărat ori nu vom vedea, cert este că; dacă Horton a ştiut aceste lucruri de ce nu le-a promovat intens, de ce Partidul doamnei Clinton nu a marşat pe ele şi bineînţeles  întreaga armată media, Wall-Street, Hollywood nu le-a fructificat în lunile premergătoare alegerilor? Cum spuneam, nu pledez pro bono pentru DT, însă ori învinşii au fost molâi iar electoratul lor orbi şi surzi, ori de fapt cei ce au votat Trump nu au crezut că aceste dezvăluiri le-ar putea schimba opţiunea politică sau ar îmbunătăţi situaţia la zi americană.

Wednesday, June 14, 2017

CIOMAGUL ROMÂNESC ŞI JAMES BOND

  Dacă nu ar fi vorba de vieţile unor oameni chiar aş râde cu gura până la urechi. Mi-a fost dat să lecturez mai deunăzi articolul ultralaudativ al unui britanic ce, ori trăieşte pe Marte ori nu are simţul realităţii al proporţiilor şi poate până la urmă cel mai important... bunul simţ. Căci altminteri cum putem să ne explicăm fanfaronada ce transpare din citatele pe care le voi expune în contrabalans cu bâta mioritică.
 Iată aşadar câteva extrase ce exprimă bufoniada numitului britanic, Edward Lucas: " Poate şi mai important este faptul că în materie de informaţii, suntem o superputere-un element de importanţă vitală nu doar ca piedică în faţa Kremlinului, ci şi în ceea ce priveşte numărul atacurilor teroriste"..."dar combinaţia de potenţial uman şi capacitate de colectare electronică a informaţiilor, de care dispune Marea Britanie, este cea mai bună din Europa".."principala misiune a bărbaţilor şi femeilor care lucrează la "Doughnut", clădire strict supravegheată de lângă Cheltenham, este acea de a crea şi de a sparge coduri. Dar ei dispun totodată şi de capacitatea imbatabilă de a accesa computere şi alte aparate, precum telefoane mobile, cunoscută sub numele de CNE sau Computer Network Exploitation ( exploatarea reţelelor de computere), cum i se spune în jargonul spionilor". Staţi !!! asta nu e nimic pe lângă următoarul citat, la fel de edificator prin care să crezi ceva, dar adevărul crud să reflecte trista amăgire, lipsa de performanţă dar nu în ultimul rând ridicolul situaţiei: " ele se bucură de încrederea publicului şi de acces rapid la factorii decizionali. Acest sistem şi capacitatea pe care o propagă sunt tratate cu respect - şi nu cu puţină invidie - în restul Europei". 
  Cred că sunt suficiente aceste citate, iar, precum spuneam, dacă nu ar fi vorba de vieţi omeneşti irosite pentru că au crezut în această halucinantă de-a dreptul auto-proslăvire, când situaţia din teren a demonstrat exact reversul medaliei. Aşadar cam aşa stau treburile cu "faimoşii" - am pus ghilimele atât pentru ridicolul situaţiei cât şi pentru exprimarea în original a autorului vis-a-vis de aceşti jalnici jameşi bonzi - agenţi şi agenţii stipendiaţi regeşte cu sume astronomice din buzunarul contribuabilului care nu au fost capabili să intercepteze ultimele situaţii ale ultimelor luni petrecute în spaţiul britanic. Mintea fuge la celebra lucrare de filosofie politică a titanului englez (tristă coincidenţă) Thomas Hobbes care în "Leviatan" spunea că poporul deleagă autoritatea în mâna statului (Leviatanul), tocmai pentru a-l proteja de acea situaţie cum o numea el - homo homini lupus - adică omul se comportă ca un lup cu semenii săi în lipsa coerciţiei statului întruchipat în monstrul biblic, cum numea metaforic abstracţiunea pe care o percepem azi ca fiind statul.
  Şi uite aşa ajungem la ciobanul mioritic, care cu al său ciomag a ieşit cu pieptu-n faţă şi a "măturat" puţin acei pudeli mahomedani ce mizând pe spaima ce caracterirează mai nou popoarele vestice, a ajuns pe primele pagini ale presei din Albion. Dacă priveşti acele turme dezlânate de nătângi care se văd un fel de supermani ai shariei şi compari cu astronomicele sume şi aşa zişii super-agenţi ai numeroaselor servicii de oriunde aici intrând bineînţeles şi patria dintre Carpaţi şi Istru te întrebi siderat care este scopul acestor cheltuieli când eficienţa este la un pas de cifra zero.

Friday, June 9, 2017

BANCURI... DAR NU DE NISIP

  Un tip vine la bancă şi retrage o sumă imensă de bani. Îi numără, apoi se adresează funcţionarului:
- Pot să-i depun iar?
- Dar de ce i-ai scos?
- Am vrut să verific dacă sunt toţi...


- Iţic, de ce citeşti ziarele arabilor?
- Le-am citit întâi pe ale noastre şi ce-am aflat: evrei persecutaţi, dispăruţi, evrei care trăiesc în sărăcie, Israelul atacat etc. Ziarele lor ce spun: evreii deţin toate băncile lumii, controlează mass-media, sunt bogaţi şi puternici, conduc lumea. Sunt veşti mult mai bune.


Într-o piaţă, o băbuţă vindea mărar. În fiecare dimineaţă, un tip cumpăra de la băbuţă o legătură de mărar, plătea 50 de bani şi o lăsa acolo.
Într-o zi, plăteşte 50 de bani, vrea să plece, dar băbuţa îl trage de mânecă.
- Vrei să ştii de ce cumpăr mereu şi nu iau mărarul?
- Nu, maică. Doar că de azi s-a făcut un leu.


Din legile lui Murphy
- Trăieşte fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima... Apoi. într-o zi, aşa se va întâmpla.
- Timpul vindecă orice, însă nu e un bun chirurg plastician.
- Un semn sigur că ai îmbătrânit este că lumânările de pe tort costă mai mult decât tortul.
- Nu contează dacă eşti sărac sau bogat. Contează să ai bani.
- Dacă ajuţi pe cineva, ai să vezi că îşi va aminti de tine şi data viitoare, când are nevoie de ajutor.

Thursday, June 1, 2017

DIN CUGETĂRILE LUI THOMAS SOWELL

  Evident că pe ale noastre plaiuri mioritice puţini sunt cei care au auzit despre Th. Sowell. Ajuns la frumoasa vârstă de 86 de ani, veteran al Războiului din Vietnam, fost membru al infanteriei marine ( Marine Corps), economist, profesor la Stanford, senior fellow-Hoover Institute şi nu în ultimul rând gânditor politic, iată câteva aspecte definitorii despre Th. Sowell.
  Mostre de înţelepciune, din propriile-i cugetări.

1. " Nu poţi crea democraţie instant aşa cum faci cafea instant. Sunt necesare unele condiţii prealabile pentru o societate liberă, iar fundamentele democraţiei nu pot fi edificate pe condiţii haotice dublate de incertitudine şi teamă". iunie 2014 după retragerea americană din Irak.
2. "Unii spun că trăim într-o eră postindustrială, în timp ce alţii spun că trăim într-o eră postrasială. Însă dovezi din ce în ce mai numeroase sugerează că trăim într-o epocă postgândire(...) Într-o epocă în care oamenii de ştiinţă creează inteligenţă artificială, prea multe instituţii de învăţământ par să creeze prostie artificială". august 2014
3. "Dacă întotdeauna ai crezut că toată lumea ar trebui să urmeze aceleaşi reguli şi să fie judecat după aceleaşi standarde, atunci ai fi fost etichetat drept radical acum 60 de ani, liberal acum 30 de ani şi rasist astăzi". decembrie 2016
4. "Socialismul are, în general, un dosar istoric atât de flagrant al eşecurilor, încât numai un intelectual îl poate ignora sau evita".
5. "Întrebarea cea mai elementară nu este care e cel mai bun lucru, ci cine decide care este cel mai bun lucru".
6. "Multiculturalismul se reduce la faptul că poţi elogia orice cultură din lume mai puţin cultura occidentală - şi nu poţi blama nicio cultură din lume cu excepţia celei occidentale".
7. "În logica de stânga ( "liberală" în SUA), dacă viaţa e nedreaptă, atunci răspunsul este să pui la dispoziţia politicienilor mai mulţi bani din taxe, pentru ca ei să-i cheltuie în moduri care le vor spori şansele de a fi realeşi"  adicătelea cum face PSD-ul am zice noi...
8. "Oamenii cu prea mult timp liber la dispoziţie vor irosi în mod inevitabil timpul celor care au o treabă de făcut".
9. "Politica a transformat nobilul ideal al egalităţii în urâta realitate a resentimentelor faţă de realizările altor oameni- şi în sentimentul că lumea îţi datorează ceva, în timp ce tu nu datorezi nimănui nimic, nici măcar minima decenţă". noiembrie 2016
10. "Fiecare generaţie nou născută este, în fapt, o invazie a civilizaţiei de către mici barbari, care trebuie civilizaţi înainte de a fi prea târziu". aprilie 2012
11. "Problema nu este că Johnny nu poate citi. Problema nu este că Johnny nu poate gândi. Problema este că Johnny nu ştie ce este gândirea; el o confundă cu sentimentele".




Viaţa nu ar trebui să fie doar o călătorie spre mormânt făcută cu intenţia de a ajunge acolo în siguranţă, intr-un corp arătos şi bine conservat, ci mai degrabă un drum parcurs într-un derapaj (mişcare atletică, efort fizic şi intelectual dus la limita extremă) continuu, astfel încât să ajungi la destinaţie într-un corp complet epuizat şi să strigi: UAU! CE CURSĂ!

Saturday, May 20, 2017

ADEVĂRUL DESPRE BREXIT

  Inevitabil şi invariabil, titlul despre adevăr este subiectiv, însă argumentaţia pe care încerc să o dezvălui poate reprezenta esenţa acestui truism. Fireşte că absolut oricare cititor poate să nu fie de acord însă îmi rezerv dreptul de a crede că printre firele istoriei am reuşit să percep motivaţia ce stă în spatele aparent neînţelesului exit britanic.
  Aşadar făcând un salt, istoric, peste timp, undeva la finele secolului al XIX-lea mai exact în urma constituirii Germaniei moderne pe care o cunoaştem azi, de către "cancelarul de fier" Bismarck, deci imediat anului 1871 acest nou apărut stat pe harta Europei a avut o ascensiune fulminantă - economic, politic, social şi nu în ultimul rând militar. Toţi acei oameni politici şi militari ce gravitau în orbita numitului cancelar, au constatat că, apropiindu-se fin du siecle, Germania era un pitic imperial, mai explicit, în comparaţie cu vastitatea Imperiilor coloniale britanic şi francez mai ales, ea nu se putea mândri cu prea multe. Judecând în contextul epocii, în care darwinismul social promovat ca politică de stat de către toate aceste mari conglomerate coloniale ce marşau pe ideea civilizării "omului sălbatic" fie african, asiatic etc filosofie promovată prin studii academice de către Herbert Spencer şi Oswald Spengler printre alţii, a dat apă la moara galopului către "imperialism" termen lansat de către Lenin pentru a defini ultimul stadiu de dezvoltare al capitalismului, cel în care aceşti coloşi teritoriali încercau să-şi justifice dominaţia şi asuprirea a două treimi din mapamond. Văzându-se nou creata naţiune germană în această situaţie şi având la îndemână atât atuuri economice cât şi militare şi politice a purces spre ideea de a-i ajunge din urmă pe ceilalţi competitori mult mai avansaţi. Fiind în ultimă instanţă o invidie mascată a celui care a lipsit de la împărţirea bucatelor, Germania a pornit în forţă pentru a-şi crea un loc sub soare, mai ales prin crearea unei forţe militare brute, moderne, eficientă dar cum spuneam - brută în sensul unei maşini de război. Reunind sub aceleaşi falduri pe o perioadă ce cuprinde anii anteriori izbucnirii Primei Conflagraţii Mondiale, personaje începând cu kaiserul Wilhelm al II-lea, Bismarck atât cât a creat statul german în jurul Prusiei, amiralul Tirpitz plus diverşi cancelari şi mari strategi militari unde, Moltke cel Bătrân rămâne în istorie prin crearea ideii moderne de stat-major militar. Kaiserul a încurajat permanent crearea unei marine moderne care să rivalizeze ori chiar mai mult, să detroneze "The Great Fleet", celebra flotă britanică. Aici în acest punct al acestei rivalităţi militare maritime găsim germenele a ceea ce a urmat - Marele Război, termen ce a desemnat în epocă conflictul global 1914-1918. Stim cu toţii consecinţele acestuia, beligeranţii, victorioşi sau înfrânţi. Dar nu a fost suficient, deoarece la doar două decenii, din aceleaşi spaţii teutone o nouă urgie germană se revărsa asupra mapamondului având în cârdăşie câţiva pitici satelitari.
  Revenind în contemporaneitate, Nigel Farage, acel demagog ce a pus pe seama europeanului estic povara fiscală a guvernanţei britanice cu cheltuieli astronomice a reuşit să manipuleze şi să deturneze un adevăr ascuns. Acum pun o simplă întrebare: câte produse britanice de orice fel vedeţi la vânzare prin estul european, fie conserve de peşte, treninguri ori autovehicule? ( fac o paranteză pentru acele autoturisme britanice ce încă mai rulează în acest spaţiu care între timp au ajuns preponderent sub pavilion german). Răspunsul este suficient de la vedere... aproape nimic britanic prin magazinele estice. Ei... şi atunci fireşte că Farage se răţoieşte la esticul european care umple băierele germane, în timp ce exporturile britanice stagnează în aceste spaţii, totul culminând în a sa opinie cu plăţile guvernamentale british către esticul ce cheltuie aceşti bani pe produse germane.
  Reîntorcându-ne la istorie ştim un lucru. Că dintre toţi membrii ante-brexit ai U.E. singura naţiune ce a învins Germania în ambele conflagraţii a fost Regatul Unit. Evident că şi Franţa a contribuit dar fără sprijin britanic, aici las de o parte armada americană, ea a fost în ambele situaţii un muribund ba  mai mult între 1940 şi 1944 a stat în poziţie de drepţi în faţa agresorului nazist. Astfel se justifică atitudinea Londrei faţă de U.E. deoarece ea deşi câştigă ambele războaie cu nemulţumita Germanie din perioada 1871-1914 şi în prelungire... se vede că după mai bine de un secol de frecuşuri cu Berlinul să se trezească pe locul doi, iar azi când marile războaie nu îşi mai au loc şi sens, ea pierde marele război actual - cel economic. Ei ... şi uite aşa în spiritul politicii corecte ce domină cultura politică a zilei, pentru că nu a putut să pună pe tapet aceste adevăruri incomode dar cunoscute îşi revarsă mânia pe trogloditul estic ce umblă în trening german, conduce maşină germană şi consumă produse mai ales germane ( vezi Liedl, Penny etc). 
  Acest excurs prin istorie atât mai recentă cât şi mai îndepărtată poate reflecta adevărul ascuns în spatele unei retorici abrazive, fără sens am spune noi, dar până la urmă pertinente deoarece invidia a fost este şi va exista între actorii statali. Aşadar, cu toate că învingi de două ori în lupte epocale te poţi trezi că cei pe care i-ai apărat să te lase să mori de foame...
 

Saturday, May 6, 2017

DIVERSE

  Efectul Coolidge

 Sintagma "Efectul Coolidge" are la bază o anecdotă atribuită preşedintelui american Calvin Coolidge (1872-1933; în funcţie între 1923 şi 1929).
 În timpul unei vizite întreprinse într-o fermă experimentală, soţia preşedintelui Coolidge a observat că toţi cocoşii se împerechează frecvent şi l-a întrebat pe cel care o însoţea cât de des se întâmplă acest lucru.
 "De zeci de ori, în fiecare zi", a răspuns acesta.
 "Să îi spui asta domnului preşedinte", l-a rugat doamna Coolidge.
 Însoţitorul i-a transmis preşedintelui remarca soţiei sale, iar acesta l-a întrebat, la rândul său: "Cu aceeaşi găină de fiecare dată?". Bărbatul a răspuns că de fiecare dată e vorba despre altă găină...
Preşedintele a dat uşor din cap, zicând: "Să îi spui asta şi doamnei Coolidge!"


  notă: În biologie şi în psihologie, prin efectul Coolidge este descris un fenomen observat la multe specii de mamifere, ca şi la om, prin care masculii şi femelele manifestă mai mult interes sexual în cazul unui nou partener. Acest concept a fost definit prima dată de endocrinologul american Frank A. Beach, în 1955.



Calul mort al lui Donald.


 Un tânăr pe nume Donald a cumpărat cu 250 dolari un cal de la un fermier. Fermierul a fost de acord să-i aducă calul în ziua următoare.
 A doua zi, fermierul a venit la Donald şi i-a zis: "Îmi pare rău, fiule, dar am veşti proaste pentru tine. Calul a murit!"
 Donald i-a răspuns: "Bine, atunci dă-mi banii înapoi...". Fermierul i-a replicat: "Nu pot, că i-am cheltuit deja!"
 "Ok", a zis atunci Donald. "În acest caz, dă-mi calul chiar şi aşa, mort...". Fermierul, mirat, l-a întrebat: "Păi, ce vrei să faci cu-n cal mort?"
 "O să organizez o tombolă", l-a lămurit Donald. "Cum, o să organizezi o tombolă cu un cal mort?", s-a arătat nedumerit fermierul.
 "Uite, bine, dar să nu te apuci să spui că e un cal mort", l-a rugat Donald.
După o lună, fermierul s-a întâlnit din nou, cu Donald: "Ce-ai făcut până la urmă cu calul ăla mort?". "Păi, am făcut o tombolă, am vândut 500 de bilete a cinci dolari bucata şi am câştigat 2495 dolari", s-a lăudat Donald.
"Şi nu te-a reclamat nimeni?" l-a întrebat fermierul.
"Ei, doar tipul care a câştigat. Aşa că i-am dat cei cinci dolari înapoi", a zâmbit Donald, satisfăcut.

  preluare de pe domeniul public.