Thursday, November 24, 2016

D'ALE DEMOCRAŢIEI.

 Democraţia este încrederea nefondată în înţelepciunea colectivă a prostiei individuale.
 Democraţia nu înseamnă numai dreptul de a-i trimite pe toţi de unde au venit (a mă-sii), dar şi obligaţia de a pleca acolo, dacă asta vrea majoritatea.
 Democraţia se bazează pe trei principii: libertatea cuvântului, libertatea cugetului şi înţelepciunea de a nu le folosi pe cele două precedente.
 Democraţia bagă poporul într-un joc controlat, dar în care poporul nu are controlul asupra jocului.
 Democraţia este calea de mijloc, care trece peste tot şi nu duce nicăieri.
 Democraţia e ca un şlagăr pe care toţi îl cântă, dar căruia nimeni nu-i cunoaşte textul.
 Democraţia este atunci când turma de oi crede că îl conduce pe măgar, care e condus şi el.
 Democraţia este forma politică în care fiecare cetăţean primeşte ceea ce merită majoritatea.
 Democraţia îţi dă dreptul să înjuri pe cine vrei, dar nu-ţi dă mijloacele să judeci corect înainte de a înjura.
 Democraţia este ca o barieră: javrele şi jigodiile se târăsc pe sub ea, lupii şi leii sar peste ea şi doar boii şi bivolii se lovesc de ea.
 Democraţia este atunci când vaca îl alege pe cel care o va mulge.
 Votul democratic este alegerea între lac şi puţ. Prin vot democratic va fi ales acela, pe care bogaţii îl pot manipula.
 Votul democratic ne garantează că nu vom fi mai bine guvernaţi decât o merităm. Dacă votul democratic ne-ar aduce nouă ceva folositor sau vreo schimbare în bine, nu am fi lăsaţi să votăm. 

"Să nu crezi nimic din ceea ce auzi sau citeşti, nu contează cine a spus-o sau scris-o, chiar dacă am spus-o eu, ci numai dacă face sens cu gândirea ta" - Siddhartha Gautama (supra)numit Buddha sec. VI înainte de anul zero.

    preluare de pe domeniul public.

No comments: