Sunday, September 17, 2017

DISTRACTIV, NU!

  În 1962, la postul naţional de televiziune suedez, doi fizicieni au explicat audienţei cum îşi pot face singuri televizoare în culori dacă întind un ciorap de damă, de nailon, peste ecran. Ei au descris în termeni ştiinţifici cum are loc refracţia luminii în fibrele de carbon, exact ca-n tubul catodic al televizoarelor în culori. A urmat un val de reclamaţii furioase din partea telespectatorilor dezamăgiţi că metoda n-a funcţionat.

  În 1998, lanţul american de fast-food Burger King  a publicat reclame în toate marile ziare, pentru a anunţa că a pus în vânzare hamburgerul pentru stângaci, în care toate ingredientele şi condimentele sunt rotite 180 grade, astfel încât să se poată bucura de ele în mod corect şi stângacii. S-au format cozi mari. Clienţii voiau să se asigure că primesc hamburgerul corect şi că nu se încurcă comanda lor - hamburgeri pentru stângaci livrat dreptacilor.

 Tot în 1998, într-un jurnal ştiinţific din statul american Alabama, a apărut un articol în care se relata că Legislativul urmează să redefinească valoarea numărului Pi de la 3,14159 etc la 3, la cererea bisericii şi ca să fie de acord cu valoarea precizată de Biblie. Congresul local a fost inundat de telefoane furioase ale alegătorilor care au cerut să lase Pi-ul în pace.

No comments: